„E bine sa ai bani lichizi acum”
icon1 Editor | icon2 News | icon4 08 30th, 2011  

„E bine sa ai bani lichizi acum”Eyal Ofer, unul din cei mai bogaţi oameni din lume, vorbeşte într‑un interviu cu Radu Soviani despre piaţa imobiliară din România, despre proiectul său de suflet de aici şi despre economia europeană. Şi, desigur, despre bani.

Dacă ar avea acum o jumătate de miliard de dolari, Ofer nu s‑ar grăbi să‑i investească. Ar aştepta ca anumite sectoare ale economiei mondiale să se stabilizeze. Nu are nici un motiv să se grăbească.

Radu Soviani: În primul rând, vreau să vă întreb de ce vă aflaţi azi în România?

Eyal Ofer: De data asta am venit special. Vin des, cel puţin o dată pe lună. Dar de această dată m‑am grăbit. Decizia Tribunalului din Suceava m‑a alarmat. Am simţit că trebuie să îmi spun părerea prin intermediul ziariştilor.

Am puţine mijloace de comunicare la dispoziţie şi trebuia să clarific unele lucruri legate de subiectul Cathedral Plaza care au apărut în media şi au provocat prejudicii insurmontabile proiectului, sistemului legal şi procesului de acordare a autorizaţiilor ale Sectorului 1 din Bucureşti.

Aţi înregistrat pierderi din cauza acestor procese, acestui bruiaj legat de Cathedral Plaza?

Da, sunt pierderi substanţiale şi, în plus, pentru că acest proces a întârziat finalizarea clădirii cu aproape 2 ani şi jumătate, suntem acum într‑o piaţă care a adus clădirea la aproape jumătate din potenţial, în vreme ce costurile clădirii au crescut cu mult peste predicţiile noastre.

Timpul pierdut înseamnă costuri suplimentare pentru a repune clădirea în funcţiune după ce a fost toată iarna expusă frigului. Iar costurile legale par că nu se mai termină. Încercăm să punem clădirea înapoi unde ar fi trebuit să fie.

Dar nu a fost niciodată scoasă pe piaţă.

Nu. Nu vorbesc despre piaţă. Vorbesc despre încercarea de a convinge publicul şi DIICOT‑ul şi pe oricine este interesat că, în ceea ce ne priveşte, am trecut printr‑un proces foarte direct, singurul care ne permitea să construim.

Am intabulat clădirea, ne‑am adresat autorităţilor, singurelor autorităţi legale din România care ne pot aproba permise de construcţie, adică în Bucureşti, în sectorul 1. Le‑am obţinut pe toate şi apoi, practic, am terminat clădirea cu totul.

Dar ne‑am lovit de decizia Tribunalului din Suceava care a spus că permisul care ne‑a fost acordat de autoritatea legală din România nu mai este valid. Motivul: nu ne‑am conformat reglementărilor Uniunii Europene.

Vorbim despre reguli care au intrat în vigoare în 2007, în vreme ce noi am obţinut autorizaţiile în 2006. Judecătorii nu au recunoscut diferenţa cronologică între data la care a fost eliberat permisul şi data la care a survenit ceea ce ei pretind că duce la anularea permisului.

Discutăm despre pierderi de milioane sau zeci de milioane de euro până acum?
Zeci de milioane. Şi continuăm să pierdem bani.

Credeţi cumva că Cathedral Plaza va fi demolată?

Nici nu vreau să mă gândesc la această opţiune, pentru că demolarea unei clădiri nu este un proces simplu. Am trecut prin procedurile necesare pentru intabulare, cereri, proiectare, permise, aprobări, vecini, acordul Catedralei etc. Din 1999 până azi, este un proces de 11 ani. E fără precedent.

Cum să iei o clădire ca aceasta şi, din motive care nu au nici o legătură cu ea, să spui că vrei s‑o demolezi? În beneficiul cui? Au fost 600 de oameni implicaţi în construcţie. 600 de familii au trăit de pe urma acestei clădiri.

Cu o întrerupere de un an şi jumătate, construcţia a fost oprită de diferite ordine ale tribunalului. Apoi a fost reluată. Această clădire oferă aproape 2.000 de locuri de muncă.

Toată zona înconjurătoare va beneficia de această clădire şi de oamenii care lucrează în ea. Municipalitatea Bucureşti va profita de pe urma veniturilor din taxele care se plătesc deja.

De când a fost înregistrată clădirea, ca fiind terminată, în diferite stadii, Bucureştiul s‑a asigurat că va colecta taxele.

Contradicţia constă în faptul că sectorul 1 a eliberat certificate valabile, municipalitatea Bucureşti a recunoscut şi este gata să colecteze taxe pe ea, iar Suceava a declarat că permisele sunt invalide. Cum se poate ieşi din impasul acesta?

Aveţi vreo altă cale de a ataca această decizie? Care ar fi pasul următor?

Dacă nu putem rezolva amiabil, vom ataca decizia. Sper însă să am o întâlnire cu arhiepiscopul Robu şi să aflu ce îl îndeamnă să îşi dorească demolarea acestei clădiri. Până la urmă, el este primul care a aprobat şi comandat proiectul clădirii.

El este cel care în 1999 şi 2001 ne‑a trimis o scrisoare, după o lungă dezbatere, în care a cerut ca această clădire să nu fie desfăşurată pe orizontală, ci să fie construită vertical, pentru a nu strica priveliştea catedralei sale.

Ne‑a cerut, iar noi am fost de acord, ca faţada clădirii să fie armonizată cu decoraţiunile din piatră ale catedralei. Ne‑a cerut de asemenea să realizăm o zonă transparentă prin lobby, care să se desfăşoare pe două etaje, în aşa fel încât catedrala să fie vizibilă dinspre partea de vest. După toate acestea, a spus „îmi place, puteţi să mergeţi mai departe, sunt de acord”.

Apoi s‑a întors împotriva acestui proiect.
Pentru că a avut nişte cerinţe suplimentare, care erau inacceptabile.

Asta înseamnă că a cerut mai mult decât îi oferiserăţi deja, din punct de vedere imobiliar?

A cerut în scris să‑i fie acordate etajul comercial şi etajul de deasupra acestuia, plus spaţii de parcare separate, în beneficiul Bisericii. Am fost uimiţi de această cerere deschisă şi i‑am răspuns că va fi o onoare şi o plăcere să închiriem Bisericii spaţii. El s‑a supărat foarte tare şi ne‑a promis că nu vom termina niciodată această clădire.

Deci, practic, vă cerea ceva la fel de valoros ca banii acolo?

Echivalentul banilor. Spaţiul comercial, primul etaj şi zece locuri de parcare sunt foarte valoroase în centrul Bucureştiului.

Şi aţi refuzat această ofertă.

Nu puteam accepta aşa ceva. Nu puteam construi o asemenea clădire şi să cedăm două dintre cele mai importante etaje ale clădirii.

Şi după ce aţi refuzat această ofertă, proiectul a devenit periculos, punea în pericol Catedrala, nu?

După asta, am intrat pe o adevărată spirală. Prima acuzaţie a fost că noi construim o clădire periculoasă. A doua a fost că nu ne conformăm cu cerinţele în caz de cutremur. A treia a fost că, din moment în moment, clădirea ar putea cădea peste Catedrală, nu pe vecini, ci doar peste Catedrală.

A patra… Vorbesc acum despre şapte cazuri diferite, care au fost, toate, respinse. A patra a fost că provocăm pagube mari Catedralei. Le‑am răspuns că vom fi mai mult decât fericiţi să reparăm orice, dacă ne vor lăsa să intrăm în Catedrală, să inspectăm pagubele.

Am fost respinşi, ceea ce a fost foarte bizar. Ne‑a fost destul de clar că Biserica are un singur scop: să se asigure că această clădire nu va fi terminată. Din fericire, sistemul juridic ne‑a susţinut până la terminarea clădirii.

Iar acum, după ce am terminat clădirea şi după ce am înregistrat‑o la Biroul de Cadastru ca o clădire operativă, ca să poată fi taxată, Tribunalul de la Suceava a decis că permisele iniţiale ale clădirii nu sunt valide.

După toată povestea asta, ce aţi învăţat despre construirea unei clădiri de birouri în România? De la cine aveţi nevoie de permise? Care sunt lecţiile pe care le‑aţi învăţat?

Lecţia pe care am învăţat‑o a fost că, data viitoare când construiesc în vecinătatea unei Biserici, ar trebui să trec peste municipalitatea Bucureştiului şi să mă adresez Vaticanului. Să întreb Vaticanul dacă pot construi o clădire lângă o biserică.

Nu are nici un sens, dar se pare că aşa stau lucrurile. Nu Biserica este autoritatea care acordă permise. Biserica se poate plânge de anumite aspecte ale clădirii, ale proiectului şi se poate baza pe prezenţa sa. Asta pentru că vorbim de un lăcaş de cult.

Am ţinut cont de toate aceste aspecte pentru a ne asigura că nu vom ofensa pe nimeni. La urma urmei, catedralele şi bisericile din toate capitalele lumii sunt înconjurate de clădiri înalte. Nu există nici un lăcaş, cu excepţia poate a Vaticanului, care să nu fie înconjurat de clădiri mai mari decât el.

Care este expunerea dumneavoastră pe zona de real estate?

Foarte, foarte substanţială, de ordinul a sute de milioane de euro. Din păcate, acum piaţa din România stagnează şi nu pare să dea vreun semn de trezire.

Piaţa imobiliară este unul dintre primii indicatori ai activităţii economice, în orice ţară. Activitatea economică, cel puţin în SUA, este măsurată prin numărul de case vândute şi prin numărul oamenilor ocupaţi.

În această industrie se reflectă activitatea economică. Deocamdată nu vedem nici o mişcare. De fapt „nici o mişcare” este un compliment: zero, în zona rezidenţială şi în construcţii, foarte puţină mişcare în zona de birouri.

Unde vedeţi lucruri care ar putea pune economia în mişcare, în România şi în Europa?

În România, nu ştiu. Am încercat să nu mă implic prea tare în comentarea politicilor guvernamentale. Dar în alte ţări, guvernul face eforturi enorme pentru a reporni economia prin stimulente, prin scăderi de taxe şi prin proiecte guvernamentale.

Sperăm să le prindem din urmă, mai ales dacă pieţele financiare, adică băncile, îşi vor reveni. Când vor reîncepe să acorde credite, sperăm cât mai repede, economia îşi va reveni.

Credeţi că este o problemă în demarare sau o problemă la motor cu economia europeană?

Toate acestea. Economia românească este conectată cu economia europeană prin două elemente. Forţa sa de muncă era foarte activă, în statele europene. Erau foarte mulţi români în Spania, dar mulţi dintre aceştia se întorc, pentru că nu mai există locuri de muncă acolo.

Iar piaţa europeană acţionează în ambele direcţii. România ar fi avut un potenţial fenomenal, în industria prelucătoare, pentru companiile europene care se relocau în zone noi pentru a beneficia de avantajele din estul Europei.

Aici forţa de muncă este bine pregătită, educată, disciplinată şi substanţial mai ieftină decât media europeană. Dar cumva, fluxul acestora a încetinit dramatic, iar avantajele pe care le‑ar fi oferit România se reduc uşor, uşor.

Dacă aţi avea acum o altă jumătate de miliard de euro, în ce i‑aţi investi?

Este o dilemă interesantă. Dacă aş mai avea o altă jumătate de miliard de dolari, de euro, nu i‑aş investi. Aş aştepta ca unele sectoare ale economiei mondiale să se stabilizeze şi să îşi găsească o cale.

Orice investiţie azi, orice mare investiţie, poate fi foarte uşor zădărnicită de factori politici, factori valutari, crize sociale şi altele asemenea. Aşă că, în cele din urmă, aş aştepta. Nu m‑aş grăbi.

Deci lichidităţile sunt la putere?

Lichidităţile vor fi la putere. E bine să ai bani lichizi acum, va fi şi mai bine să‑i ai mai târziu, când instituţiile financiare vor începe să îşi sune clienţii să le spună că sunt în incapacitate de plată şi vor falimenta.

Până acum, instituţiile financiare au fost sprijinite de către guverne care au garantat activele neperformante pentru a evita prăbuşirea pieţelor financiare.

Mai devreme sau mai târziu va trebui să se pună capăt acestei situaţii. Pentru că, pe vremuri, când anumite părţi ale economiei erau neperformante, băncile le scoteau la licitaţie, iar alte bănci finanţau noii cumpărători ai activelor scoase pe piaţă de bănci.

Acum nici o bancă nu vinde şi nici nu îşi forţează clienţii să vândă nimic. Stau în repaus sperând că timpul este cel mai bun remediu. Nu cred că se va mai putea continua aşa.

Oare ce era mai rău a trecut?
Nu.

Sursa: Money Express

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...