Pe un ogor de la marginea Baloteştiului, timp de două săptămâni, în august 2009, a strălucit, cu raze argintii, ceva uriaş. Era “vila din tablă” de 1,4 mm grosime, înainte de a fi fost învelită cu polistiren. Casa rezistă la uragane de gradul 5 şi cutremure de 9 grade pe scara Richter. E garantată “lifetime”

Mai întâi de toate, “vila din tablă” e un produs cât se poate de “eco”. O vilă “la argintiu”, fără finisaje interioare-exterioare, e de cinci ori mai uşoară decât una înălţată din cărămidă şi beton: “La o casă din zidărie, probabil că vorbeşti de cel puţin 100 tone de materiale de construcţii pentru 164 mp construiţi, numai pentru structură, fără finisajele interioare. Numai pe partea de transport de la fabrică până pe şantier, o asemenea cantitate de material înseamnă o mulţime de combustibil, poluare şi efort. În schimb o vilă pe structură metalică, cu fundaţie cu tot, cântăreşte 20 tone. Cu un TIR de materiale am ridicat casa”, explică dezvoltatorul proiectului de 82 de case pe structură de tablă de oţel, israeliano-canadianul Danny Rosenbluth, de la Arh Ventures.

Argumentele eco nu se opresc aici: “Construcţia cu oţel e foarte utilă pentru mediu. 88 % din oţelul pe care-l folosim e reciclat. Luăm maşini vechi, le topim şi le transformăm într-o casă. În schimb, când folosim ciment, marea majoritate a materialului e material nou, extras din pământ şi prelucrat prin coacerea şi măcinarea rocilor. Fabricarea cimentului este una din cel mai mari surse de emisii de CO şi CO2 din lume, care se regăseşte în costuri ale sănătăţii noastre. Partea «eco» a casei e o valoare adăugată de care oamenilor le place să audă. Exact ca şi cum aş cumpăra o Toyota Prius care e şi frumoasă, consumă puţin, dar e şi prietenoasă cu mediul, dar în primul rând vreau să văd că e o maşină bună, o casă bună”. Ţările în care a prins cel mai bine conceptul de casă din tablă sunt SUA, Canada şi Australia, în Statele Unite aproximativ 10% din locuinţele monofamiliale fiind de acest tip.

O vilă de 328 m2 - ridicată “la argintiu” de patru oameni

Pereţii sunt ridicaţi din panouri din tablă groasă de 1.4 milimetri, cu îmbinare tip nut-feder la capete. Planşeele sunt făcute din grinzi de tablă. Rolul muncitorilor e să asambleze acest lego uriaş şi uşor şi să-l fixeze prin nituire şi înşurubare. Privită în ansamblu, munca şantieriştilor la o “vilă din tablă” seamănă mai mult cu cea a unor rigipsari decât a unor constructori de case, doar că profilele sunt suficient de groase, ca atunci când locatarii casei păşesc sau ţopăie pe planşeul dintre etaje, să aibă impresia că au sub ei o placă rigidă de beton: “«E podeaua de beton?» e prima întrebare care ne-o pun oamenii, însă trebuie să treacă de faza asta şi să înţeleagă că oţelul poate să fie la fel de rezistent, de silenţios şi de rigid ca betonul”.

Partea de structură a unui duplex cu două nivele şi suprafaţa desfăşurată de 328 m2 e ridicată de patru oameni în doar două săptămâni (inclusiv descărcatul din camion), cu condiţia ca fundaţia să fi fost turnată în prealabil.

Ceea ce omul a clădit în 10 zile lucrătoare, naturii îi ia 100 de ani să erodeze: “Noi o garantăm lifetime. Durata de viaţă a caselor pe structură metalică e între 50 şi 100 de ani. Soarele, vântul, frigul au clar o influenţă asupra elementelor constructive, că e vorba de lemn, de fier, de beton. Mama natură e mai puternică decât orice lucrare a omului”. Investitorul avertizează însă că spre deosebire de casele pe structură din tablă, în cazul betonului şi zidăriei efectele trecerii timpului sunt mai puternice: “Să nu uităm că betonul e poros, apa pătrunde în interiorul porilor, şi în procesul de îngheţ apa îşi măreşte volumul, acţionând ca nişte pene microscopice, care forţează structura şi duc la apariţia de microfisuri în beton. De aceea dacă te uiţi la case care acum au 300 de ani, nu vrei să trăieşti în ele”. De aceea dezvoltatorul israelian consideră mentalitatea românească “fac casă cu pereţi cât mai groşi care merge pe principiul că o las nepoţilor”, depăşită.

Secretul care face o vilă din tablă durabilă în timp e pe de-o parte utilizarea oţelului galvanizat, care rezistă la coroziunea provocată în mod normal oţelului de vaporii de apă, dar şi izolaţia exterioară cu polistiren: “metalul laminat are mici variaţii de volum la schimbări bruşte de temperatură. De exemplu, pentru treceri ale temperaturii exterioare de la -25 grade la +25 grade, dilatarea elementelor de structură e de ordinul micrometrilor, nici măcar al milimetrilor, spre deosebire de casele din lemn, la care, din cauza umidităţii şi a căldurii, lemnul se dilată şi se contractă şi în 10-20 de ani prinderile încep să slăbească”. Şi, esenţial, spre deosebire de casele “americane”, pe structură de lemn, care sunt foarte vulnerabile la atacul rozătoarelor, care-şi fac cuiburi între pereţi, în cazul vilei din tablă “creezi ceva aproape sigilat. Pereţii sunt închişi de jur împrejur cu tablă şi casa se comportă ca o cutie închisă”.

Tremură, dar nu se lasă pusă la pământ de cataclisme

Cum stricăciunile cele mai grave sunt provocate de furiile naturii, luăm un studiu ipotetic de caz, făcut de Mircea Savu, arhitectul care a proiectat vilele din tablă: “Metalul e o structură, maleabilă, are noduri flexibile, n-are noduri rigide şi în caz de seism automat, o asemenea casă e mult mai stabilă. Când o casă se mişcă la un cutremur puternic, se presupune că mi se produc avarii structurale. La o casă din cărămidă ele sunt ireversibile, betonul când s-a fisurat, nu mai ai ce să-i faci. La o casă din metal avariile nu apar în structură ci îi apar pe elementele de finisaj. Să repari o casă din oţel e uşor. Dai jos rigipsul, întăreşti stâlpii şi grinzile.şi chiar dacă mie mi se mişcă un colţ, e foarte uşor să adaugi elemente suplimentare pentru ranforsarea structurii de rezistenţă. La casa de cărămidă, asta e: când casa e terminată, nu mai ai ce face cu ea”. Danny Rosenbluth mai aduce un argument pro-tablă: “Ca să nu mai vorbesc de felul în care se construiesc acoperişurile în România, pe structură de lemn, ceea ce face ca în cazul unui cutremur acoperişul să se dezmembreze primul. Când e un acoperiş de oţel, structura e complet conectată”.

Locatarii acestor vile - românii cosmopoliţi, care au văzut lumea

Nişa căreia i se adresează vilele pe structură din tablă zincată sunt progresiştii: “Oamenii au o concepţie greşită despre ce cred românii. Românii nu sunt atât de tradiţionalişti pe cât cred unii că sunt. Românii nu se tem să mizeze pe noile tehnologii. Aşa cum oamenii nu mai folosesc linii de telefonie fixă, ci şi-au luat un telefon mobil, cred că oamenii au înţeles că nu mai trebuie să construiască ca acum 70 de ani”. Mai concret: “Cei pe care noi îi targetăm sunt cei foarte educaţi, care vin în marea majoritate din multinaţionale sau au afacerea lor, acei «man of the world», oameni care au văzut lumea şi beneficiile acestui sistem”. Avantaje care, traduse în cifre, înseamnă preţ de achiziţie mai mic cu 10%, suprafaţă utilă în raport cu cea construită (din cauză că pereţii sunt mai subţiri decât cei de zid) cu 10-15% mai mare (câştigul e o cameră mică spre medie per vilă) şi consumuri reduse la jumătate cu încălzirea (din cauză că pereţii de tablă sunt căptuşiţi pe interior cu 15 cm de vată minerală şi pe exterior cu 10 cm de polistiren). Singurul pericol care i-ar putea paşte pe proaspăt căsătoriţii cosmopoliţi şi cu 2000 euro venit lunar, în cazul în care vor să opteze pentru o astfel de locuinţă, e că riscă să primească pe lângă tradiţionala urare: “Casă de piatră!” şi modernista “Casă de tablă!”.

Sursa: Gandul

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...