Revista Business Construct a vrut să verifice un mit propagat în mintea bucureştenilor: în Pipera se trăieşte prost! Între străzile strâmte de pământ şi proiectele de vile cu circuit închis, care te duc cu gândul la suburbiile marilor oraşe europene, adevărul este, ca de obicei, la mijloc.

Acces dificil, străzi neasfaltate, fără canalizare, prăfuite şi un amalgam de construcţii noi împletite cu vechile case ale ţăranilor, români sau aromâni, care trăiesc de zeci de ani la marginea de nord a Capitalei - cam aşa ar putea suna o descriere a zonei Pipera, situată undeva între Bucureşti şi şoseaua de centură a Capitalei, aparţinând localităţii Voluntari.

“Companiile fug cât văd cu ochii când aud de Pipera” - “de ce ţi-ai cumpăra casă acolo?”, tind să spună în această perioadă inclusiv consultanţii imobiliari, după ce în urmă cu patru-cinci ani zona era “vedeta” domeniului imobiliar.

Drumul din Bucureşti către această zonă din oraş nu este uşor. Trecând de podul peste calea ferată, ne-am împotmolit într-o coloană de maşini pe o singură bandă a şoselei Pipera-Tunari.

Şoferul unui Porsche nu a mai avut răbdare şi a întors pe linie continuă înspre oraş, dar de partea cealaltă a podului coloana era la fel de lungă, până în bulevardul Barbu Văcărescu.

După o aşteptare de mai puţin de 15 minute am reuşit să trecem de obstacolul creat - un accident semigrav pentru care circulaţia era blocată şi am intrat la întâmplare pe străduţe pentru a vedea cum trăiesc oamenii în Pipera.

Primul popas a fost pe strada Erou Ghiţă Constantin, unde pe o stradă care nu văzuse niciodată asfaltul se vedea o casă mare cu două etaje, finalizată recent, în curtea căreia doi bărbaţi şi un copil stăteau de vorbă.

Cum este pe strada asta fără asfalt? “O să vină şi cu asfaltul, canalizarea şi apa lor, că acum ne-am racordat singuri la conducta asta din stradă, iar apă avem de la hidrofor. Au pornit din spate şi vor ajunge şi la noi”, spune încrezător Ionel Chivu, 49 de ani, care lucrează în aviaţie în zona Băneasa.

Omul pare mulţumit de investiţia făcută, a ridicat casa în doar şase luni, mutându-se la parter şi la primul etaj anul trecut. Cea mai arzătoare întrebare, prin care credeam că aviatorul îşi va pierde elanul: cât timp vă ia să ajungeţi la serviciu? Dar copilul la şcoală? “Am şase kilometri până în Băneasa şi ajung în 15 minute. Ia zi mă, cât faci până la şcoală?”, îşi întreabă copilul de circa zece ani, al cărui răspuns îl nemulţumeşte. “Cum să faci o oră? Poate cu tot cu mersul pe jos şi opritul la magazin. Face vreo 25 de minute până în Aviaţiei”, ne linişteşte proprietarul casei.

Cum era Pipera acum 30 de ani

Ne urnim din loc şi ne atrage atenţia strada Papahagi, al cărei nume ne aminteşte de cel mai cunoscut aromân de la noi, fostul căpitan al naţionalei de fotbal Gheorghe Hagi. Tot despre aromâni aduce vorba şi domnul Vasile, care a venit să ne întâmpine, considerând prezenţa noastră suspectă.

“Acum treizeci de ani, când am venit eu aici din Prahova, era un mare câmp. În zona asta stăteau românii, iar în partea cealaltă erau aromânii. Lumea avea animale, iar cele mai mari case din zonă erau astea două”, spune Vasile, arătând către două locuinţe pe un singur nivel, cu maximum trei-patru camere.

În spatele lui însă era ridicată structura unui bloc cu patru-cinci etaje, a cărui construcţie părea abandonată de ceva timp.

“I-a prins criza şi s-au oprit. Am înţeles că proprietarul a plecat în Italia. Totul s-a schimbat pe aici”, mai spune Vasile, care ţine să precizeze că toate construcţiile din zonă sunt făcute cu autorizaţie de la primărie. “Avem un primar tare bun. Am şi eu băiatul care lucrează aici, la Voluntari.”

Strada îngustă de pământ arată probabil la fel ca în urmă cu 30 de ani, fapt ce stârneşte nemulţumirea unei vecine de stradă. “Este greu aici. Ne mocirlim până ajungem la drum”, spune Daniela P., care lucrează ca vânzătoare la Flora, în apropierea Casei Presei. “Au promis că vor veni şi cu asfalt. Acum o lună au venit cu canalizarea şi au băgat apă, că şi noi stăteam la hidrofor”, mai spune Daniela.

“Parcul de la pădure” riscă să rămână fără pădure

Mergând pe străduţele din Pipera, rar mai găseşti şantier de case pe care să şi poţi observa activitate. Ici-colo, câte un anunţ cu “de închiriat” sau “de vânzare”, semn că nu toată lumea e mulţumită de cartier şi multe locuinţe au fost construite cu scopul de a fi vândute.

Nu la fel stă situaţia în proiectul “Parcul de la pădure”, format din ceva mai mult de 20 de vile, parter cu un etaj, construite în urmă cu zece ani, dar în care de atunci nu a mai fost tranzacţionată nicio proprietate. Portarul ne opreşte la poarta proiectului cu circuit închis, tocmai când îi venise schimbul, programul de lucru fiind de 12 ore pe zi. Unul dintre cei doi paznici pleacă să anunţe administratorul proiectului de prezenţa noastră, dar acesta refuză să dea interviuri.

“Lucrez aici de 10 ani, de când a fost dat proiectul în folosinţă, şi nu vreau să îmi risc slujba. Nu vrem niciun fel de publicitate, nu avem vedete în proiect, astfel că nu vă putem ajuta. Nici proprietarii nu vor să vorbească”, spune o doamnă la circa 40 de ani, care se prezintă drept administrator.

Schimbând subiectul de la proiect, doamna începe să-şi manifeste nemulţumirea de faptul că s-a construit prea mult în Pipera în ultimii ani, astfel că nici pădurea nu mai este la fel ca în urmă cu zece ani.

“Uitaţi-vă la blocurile acestea de aici”, spune ea arătând către ansamblul Liziera, format din patru blocuri cu 176 de apartamente aflate în imediata apropiere. “Nici măcar nu au clienţi. Singurul lucru bun este că au deschis un Mega Image şi avem unde face cumpărăturile mai aproape.”

Stând de vorbă, au trecut două maşini de peste 20.000 de euro fiecare, salutând amical către administrator şi conducând cu atenţie pe străduţele atent placate cu dale dintre vilele răsfirate, la o distanţă acceptabilă una de alta.

Atmosfera din complex părea una familială, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea.

Vizavi însă, pe primul bloc de nouă etaje al complexului atârna un mare banner care anunţa faptul că în cadrul proiectului mai sunt apartamente de vânzare, semn că ansamblurile de mari dimensiuni din zonă nu au reuşit încă să îi convingă pe bucureşteni de avantajele locuirii “la ţară” sau “în lizieră”, atâta timp cât asta înseamnă blocuri de zece etaje cu preţuri comparabile cu cele din interiorul oraşului.

Sursa: Ziarul Financiar

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...