Oare ce-a fost în capul acestor oameni de s-au mutat singuri în mijlocul pustietăţii? Nu poţi să nu-ţi pui această întrebare când vezi în jurul Bucureştiului - şi nu numai - vilele izolate în câmp. În realitate, proprietarii acestora nu sunt decât victimele crizei imobiliare.

Deasupra, pe cer, avioanele fac coadă să aterizeze pe Aeroportul Otopeni. Spre orizont se vede, cât un punct, ghereta bodyguardului care păzeşte aleea spre reşedinţa dosită în pădure a lui Sorin Ovidiu Vântu. Suntem lângă casa turcului Demir, situată la Corbeanca, în plin câmp, la un kilometru şi jumătate de DN 1.

Între Demir şi miliardar nu este nici o altă construcţie. Doar ei doi, despărţiţi de un kilometru de ogor lăsat pârloagă, populat de un pâlc de oi care dau din talăngi. Ne întâmpină soacra turcului, care, vigilentă, urmărise de minute bune norul de praf lăsat de roţile noastre, apropiin­du‑se: „De-asta m-am şi mirat, că de obicei recunoaştem maşinile care vin la noi”.

„Unul din pătratele alea e vila fiicei lui Băsescu”

Demir a renunţat la viaţa „groaznic de gălăgioasă” din centrul Capitalei ca să-şi planteze vila de 350 mp fix în mijlocul unui lan de păpuşoi. În 2008, Demir avusese o viziune  că locul ştiuleţilor va fi luat de vile, însă a venit seceta financiară peste ţară şi omul s-a trezit singur-cuc cu casa şi nevasta în câmp.

De atunci, viaţa i s-a schimbat. Pe cei mai apropiaţi vecini îi priveşte doar în zare. „Unul din pătratele alea albe e vila fiicei lui Băsescu, cea mare. Da, acolo unde vedeţi pătratele alea, cam la un kilometru”, spune proprietarul.

Pe gardul proprietăţii scrie: „Obiectiv protejat de Anaconda Security”. Soţia lui Demir ne lămureşte cum au ajuns să fie păziţi de această firmă: „La început, contractul a fost făcut pentru mine, că rămâneam singură, eram gravidă şi era greu.

Am zis să fie aici că nu puteam să fac nimic în caz că se întâmpla ceva. Asta era anul trecut. Acum stă şi mama cu mine, dar  paza a rămas”. Demir nu se teme câtuşi de puţin că ar putea fi călcat de hoţi: „Ştiţi ce m-am gândit eu? Dacă hoţii vin aici, până să fugă în cel mai apropiat loc unde pot să se ascundă durează 10 minute. Dar Anaconda soseşte în două minute, că aşteaptă la pod, la benzinărie, pe DN 1.

Şi e şi ieftin. Dacă sunt persoană fizică dau numai 4 milioane şi ceva pe lună”. Unul dintre ciobanii care-şi fac veacul pe coclaurile din jur ne-a povestit că totuşi familia lui Demir nu a fost ocolită de probleme.

„I-a spart casa astă-vară şi de atunci vine o camionetă şi stă toată noaptea şi-l păzeşte aici. Şi ziua vine, dimineaţa, la 12.00 şi la 16.00 şi controlează, apoi se-ntoarce înapoi.”  Ca soluţie de rezervă, oamenii şi-au adus în jurul casei şi patru câini.

Unul dintre dulăi a trebuit să fie înlocuit după numai trei luni de veghe: „Trebuie un câine neapărat. Noi avem patru, suntem bogaţi. Pe ciobănescul ăsta alsacian l-am luat acum doi ani, că l-am avut pe tatăl lui, dar nu ştiu ce s-a întâmplat, că a dispărut. A stat trei luni şi când s-a văzut liber nu l-am mai găsit”. Prin comparaţie, dulăul fiu e un slujitor fidel: „Când latră seara îţi duduie casa”.

Singur pe strada  Floarea Soarelui

Oricât de buni prieteni ai omului ar fi câinii, Demir, soţia şi soacră-sa duc lipsă de tovărăşia unor oameni:  „Sunt importanţi şi vecinii, să ştiţi! Mai pleacă unul, mai arunci un ochi la celălalt şi invers. Şi nu doar de-asta.

M-am săturat singură, e rău de una singură, să n-ai nici un vecin”. Pe gard, lângă poartă, observ sub abţibildul firmei de securitate o cochetă cutie de scrisori. Îl întreb pe Demir: „Vine poştaşul?”. „Nu ştim, dar avem stradă. Se cheamă Floarea Soarelui.

Aici era porumb când am venit noi, dar Floarea Soarelui le-o fi plăcut lor mai mult. Noi suntem numărul 5. Primarul a trimis şi pancarde «Max 3,5 tone». Am râs.

N-avem drum, nu circulă nimeni pe el, dar a pus semn de 3,5 tone. Acuma nu mai e, că l-au furat.” Gospodar, Demir  şi-a pietruit singur o alee de câteva sute de metri în câmp, vizibilă şi cu Google Earth. Apoi a străpuns terasamentul căii ferate şi şi-a tras curentul din spate de la Institutul „Ana Aslan”.

Acum încearcă să-şi recupereze investiţia, e hotărât să ceară 3.000 de euro de la toţi cei care-şi vor face case în viitor pe strada Floarea Soarelui. Doar un racord la reţeaua de gaz îi mai lipseşte, însă l-a substituit cu un cazan care funcţionează cu peleţi: „Când e iarna grea, grea, atunci dau 2.000 lei pe lună. În rest, încălzirea şi apa caldă costă 1.200-1.500″.

Casa dintre fazani

Soţia lui Demir îşi omoară timpul cultivând „de hobby” roşii, salată, ridichi, ceapă, castraveţi şi ardei pe parcela de casă a unui vecin, luată cândva cu câteva zeci de euro pe mp şi lăsată pârloagă pe termen nedefinit.

Femeia ne avertizează, crezând că suntem potenţiali cumpărători: „N-o să vă convină la început, că e linişte”. Dar după un timp începi să descoperi cu bucurie universul din jur: „Ooo, sunt o mulţime de animale.

Fazanii clocesc aici pe marginea drumului, avem şi iepuraşi la pod. Îi vedem mereu când mergem în satul celălalt la magazine după o ţigară, după o cafea. Sunt şi nişte puicuţe maro, un fel de găinuşe micuţe care se ţin în cârduri şi cântă foarte frumos noaptea, în stufăriş”.

Nasol e cu ciobăneii, care, crezând că-i islaz, îşi plimbă mioarele pe loturile de case de pe strada Floarea Soarelui, lăsând în urmă puzderie de bobiţe negre cu miros nesuferit: „Anul trecut şi-au făcut unii târlă chiar lângă noi şi puţea. N-am putut să-i alungăm, că după putere îşi pune fiecare, dar dacă ne strângem două-trei case, nu le mai dăm voie”.

Vila din Săftica, iluminată cu gaz lampant

Alţi singuratici găsim la Săftica, la vreo 20 de kilometri de Bucureşti.  O familie de localnici şi-a vândut căsuţa de la şosea, iar cu banii şi-a ridicat acum doi ani vilă cu etaj de 220 mp în plin câmp, la 700 de metri de primii vecini.

Noroc cu anul trecut, când alt rătăcit, aruncat tot în câmp, a micşorat distanţa la 400 de metri. Ţinând în mână o poşetă inscripţionată Louis Vuitton, Tatiana, fiica proprietarului, explică de ce s-a mutat atât de departe de alte case: „Ştiam că ne aruncăm un pic mai departe, dar cum erau lucrurile în 2008, toată lumea spera că se dezvoltă piaţa imobiliară. Aici terenurile ajunseseră să se dea şi cu 60 euro/mp. Acum preţurile s-au prăbuşit, dar asta e”.

Viaţa la vilă n-ar fi grea în pustietate dacă ar fi măcar curent: „Avem generator şi ne-am folosit o perioadă de el. E cu benzină, dar consumă foarte mult, un litru pe oră, vă daţi seama, şi nu rentează. Acum ne luminăm cu lămpi pe gaz lampant. E antic, nu se mai găseşte, dar am mai avut noi o rezervă.

Cel mai nasol e iarna, că se-ntunecă şi ne obligă să ne culcăm la 20.00. Ştii, când te gândeşti, e aiurea, parcă vorbim de epoca de piatră”. Pe becuri s-o fi depunând praful, nu însă şi pe ecranul televizorului.

„Suntem inventivi. Acum alimentăm televizorul de la baterie. E unul din ăla mic, sport, alb-negru, de maşină. Îl deschidem în fiecare seară, să ştiţi, suntem la curent cu tot.  Dar nu mă mai gândesc cum ar fi fost să stăm la televizor, cum făceam înainte, până la 12.00 noaptea.”

Fiind tânără, 33 de ani, nevoia de informare a Tatianei nu e satisfăcută doar cu un buletin de ştiri: „Am internet la telefon. Nu cu abonament, e pe cartelă, în Cosmote şi nu costă nimic, pentru că în fiecare lună, pe 1, îţi dă un euro credit şi-l folosesc pe ăla. Intru pe Google, pe diferite chestii, inclusiv pe mess.Dar nu intru mereu”.

Oamenii nu se tem că ar putea fi prădaţi, pe de-o parte, fiindcă „am stat în sat şi lumea ne mai cunoaşte pe-aici, nu suntem veniţi de niciunde şi oricum, tot timpul rămâne cineva acasă. Plus că, ocazional, o maşină de la Teamguard vine până aici ca să vadă dacă s-a întâmplat ceva. Cred că îi trimite de la primărie, că noi n-avem contract”.

Marele zid de beton de la Mihăileşti

Criza i-a lovit şi pe marii dezvoltatori. La Mihăileşti, judeţul Giurgiu, de pildă, s-a început pe o tarla, la 700 de metri de şoseaua naţională, construcţia ansamblului rezidenţial „Paradise Valley”, cu 800 de vile, biserică, parcuri.

Numai că, în loc să înceapă cu casele, investitorii au ridicat mai întâi zidul împrejmuitor, „lung de 3 kilometri”- cam cât cel care înconjoară Casa Poporului - şi înalt de 2m, din zidărie masivă şi tencuit în relief cu motive geometrice.

Acum lucrările aproape au stagnat şi s-a ajuns la situaţia hilară în care curtea gigantică adăposteşte doar 14 căsuţe din lemn, aflate în diverse grade de finisare-degradare.

Cipriotul „Buric” (după cum e poreclit de  muncitorii de pe şantier), cel care coordonează  delimitarea viitoarelor străzi din „Paradise Valley” de Mihăileşti, ne-a explicat că şefii lui vor începe cât de curând prelungirea cu încă 600 de metri a gardului, care e deocamdată gata doar pe trei laturi.

Despre viitorii locatari ai complexului rezidenţial cipriotul nu ne-a putut spune prea multe. Am aflat doar că un grup de cetăţeni britanici a plătit deja avansul pentru 40 de căsuţe din lemn.  ­

Primăriile nu mai trag utilităţi la astfel de case

Ionuţ Butoi, preşedintele filialei Bucureşti a Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare (UNAI), estimează că în jurul Capitalei sunt sute de cazuri de vile şi blocuri izolate în câmp: „Au construit în câmp mizând pe o dezvoltare masivă a Bucureştiului, care oricum se va întâmpla, dar că va fi în 5, în 7 sau în 10 ani, nimeni nu ştie. Până atunci, o casă din asta poate să valoreze 50.000 de euro, dar dacă e în fundul pământului şi nu există cerere pentru ea, poţi s-o vinzi şi cu 20.000, că n-o cumpără nimeni”.

Şeful UNAI face portretul-robot al celor care stau în case izolate: „Oamenii ăştia care şi-au vândut un alt imobil, din Bucureşti, s-au mutat acolo, făcând o construcţie mai mare, o bucată de pământ unde să se joace copiii. Este OK până aici, dar e vorba şi de infrastructură, care-i foarte păguboasă. Primăriile nu se mai implică, n-au fonduri”.

Şantiere mai puţine

În 2009, în Bucureşti şi Ilfov numărul autorizaţiilor de construcţii acordate a scăzut cu 40% faţă de 2008. Anul 2010 începe la fel de prost, scăderea în primul trimestru, comparativ cu anul trecut, fiind de 25%, informează Institutul Naţional de Statistică.

2007 - 7.499 autorizaţii de construcţie

2008 - 7.919 autorizaţii

2009 - 4.904 autorizaţii

Sursa: Romania Libera

Share:
  • TwitThis
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google
  • Technorati

 Newsletter

Ti-a placut aceasta stire? Aboneaza-te la newsletter.

Loading... Loading...